Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul operatorului economic/conducătorul instituţiei

{flike}{ttweet}{plusone}

Art. 17.Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul operatorului economic/conducătorul instituţiei sunt:

a)   dispoziţie privind stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilorprivind apărarea împotriva incendiilor;

b)  instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de muncă;

c)dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;

d)  dispoziţie privind organizarea instruirii personalului;

e)    dispoziţie de constituire a serviciului privat pentru situaţii de urgenţă ori contract/ convenţie cu un alt serviciu privat pentru situaţii de urgenţă;

f)     dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu;

g)    reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale;

h)   convenţii/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părţilor pe linia apărării împotriva incendiilor în cazul transmiterii temporare a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile/antrepriză;

i)       dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii;

j)      măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase.

Art.18.Documentele şi evidenţele specifice apărării împotriva incendiilor ale operatorilor economici/instituţiilor menţionate la art. 5 lit. c)trebuie să cuprindă cel  puţin:

a)    planul de analiză şi acoperire a riscurilor al unităţii administrativ-teritoriale, în  partea ce revine operatorului economic/instituţiei;

b)   fişa obiectivului, conform modelului prezentat în anexa nr. 5la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor  de urgenţă, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un exemplar din fişa obiectivului se trimite la inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă;

c)     raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor;

d)   documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu, identificarea şi analiza riscurilor de incendiuetc;

e)     avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor;

f)      certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru  mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;

g)    registrele instalaţiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreţinerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;

h)    registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul;

i)        date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, conform criteriilorde performanţă;

j)       lista operatorilor economici/instituţiilor cu care a încheiat contracte de închiriere/ convenţii, cu specificarea domeniului de activitate al acestora şi a numărului şi termenului de valabilitate ale contractului;

k)    planurile de protecţie împotriva incendiilor;

l)        evidenţa exerciţiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcţiei;

m)evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;

n)    rapoartele de intervenţie ale serviciului privat pentru situaţii de urgenţă;

o)      fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;

p)    lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;

q)    grafice de întreţinere şi verificare, conform instrucţiunilor producătorului/ furnizorului, pentru diferite categorii de utilaje, instalaţii şi sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu;

r)     rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat competente;

s)      programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

Art. 19, Documentele şi evidenţele specifice privind apărarea împotriva incendiilor se actualizează de către cei care le-au întocmit şi aprobat, dacă:

a)        s-au produs modificări ale actelor normative şi ale reglementărilor tehnice care au  stat la baza emiterii acestora;

b)   s-au produs modificări ale personalului cu atribuţii stabilite conform acestora; s-au produs modificări referitoare la construcţii, instalaţii sau la specificul activităţii.

Art. 20. (1)Prevederile art. 17 şi 18 se aplică la operatorii economici şi la instituţiile care au un număr de salariaţi cel puţin egal cu cel stabilit, conform legii, pentru întreprinderile mici.

                                   (2)       Pentru operatorii economici, instituţiile şi alte persoane juridice ce desfăşoară activităţi în domeniu reglementat de o autoritate, care nu se încadrează în prevederile alin. (1), administratorul, conducătorul sau persoana cu funcţii de conducere, după caz, asigură organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor prin emiterea următoarelor documente:

a)      instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de muncă;

b)     reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;

c)       organizarea instruirii personalului;

d)     dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor/ amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu;

e)       reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale.

{fcomment}

Această intrare a fost publicată în Blog . Pune legătura în semnele de carte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *